Senate President 1

Dr. Med. Vet,
Dr. Medic Primar,
Doctor în Științe Medical Veterinare,
Doctor Honoris Causa,
Membru Corespondent al Academiei Medicale,
Președinte al Senatului Universității de Științe Agronomice și de Medicină Veterinară din București
Premiu al Academiei Române 2006,
Premiu al Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România
Responsabil cu Învățământul Medical Uman și Veterinar în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice,
Organizator al invatamantului medical uman și veterinar privind transpunerea legislației europene în legislația națională (Directiva EU 55/2014)