Gala Innovation Awards in Health 2015
Stil, eleganță și medicină, îmbinate cu management sanitar la cel mai înalt nivel

Peste 250 de invitați au stat cu sufletul la gură timp de o seară să afle care sunt cei mai inovativi manageri din Sănătate. I-am văzut de pe scenă, în calitate de prezentator al Galei, cum ascultau curioși, cum se uitau intens la podium să vadă cine ia trofeul. Iar premianții, cei mai mulți surprinși că au câștigat, au savurat din plin momentele de glorie.
Hotelul Howard Johnson din Capitală a fost pentru o seară gazda managerilor din Sănătate, oficialităților și personalităților din lumea medicală. În acorduri de saxofon, atmosferă de mare ținută a fost lansată oficial revista Romanian Journal of Health Manager, în cazul în care ar mai fi existat cineva care să nu știe de existența acestei reviste.
,,Inovaţia nu ar fi posibilă fără oameni extraordinari şi fără eforturile acestora de a face ca lucrurile să se întâmple!” Așa a început seara, în care urmau să fie decernate 30 de premii. Pe lângă cele 11 categorii anunțate în prealabil, au mai fost Premii Speciale oferite unor personalități ale lumii medicale și Premii de Excelență înmânate membrilor juriului.
Media System Communication (MSC) a ales astfel să le mulţumească celor care pun pasiune, ambiţie, timp şi dedicare proiectelor inovatoare în sistemul sanitar, menite să ofere servicii şi soluţii la cel mai înalt nivel pentru creşterea actului medical şi a calităţii vieţii.
Din categoria VIP au onorat special cu prezența Dr. Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, Dr. Ioan Opriș, de la Universitatea de Medicină Wake Forest, SUA și Prof dr. Konstantinos Pantos din Grecia.
A fost o seară memorabilă, în care s-a celebrat inovația în Sănătate, în care s-au rostit felicitări și cuvinte frumoase, în care s-a vorbit de bine de medici și medicină.

INNOVATION AWARDS IN HEALTH – WINNERS 2015

INNOVATION AWARDS IN HEALTH – EVENT PHOTOS