1d

Banca Transilvania – Divizia pentru Medici

Lideri de piaţă în finanţarea sectorului medical privat

Divizia pentru Medici este un proiect demarat în anul 2007, prin care Banca Transilvania şi-a propus să sprijine iniţiativele private din domeniul medical, precum şi proiecte majore din sistemul public de sănătate.

Divizia pentru Medici are peste 29.000 de clienţi activi medici, peste 300 milioane de euro credite acordate sectorului medical,peste 5.700 de carduri dedicate medicilor si peste 160 milioane de euro depozite bancare şi conturi de economii.

Inovaţia care stă la baza finanţării profesioniştilor din domeniul sanitar constă într-un sistem de scoring simplu şi rapid – ADN -, care are drept criterii: experienţa profesională, specializarea, competenţele, domeniul de activitate (public/privat) ale specialiştilor, în expertiza medicală a echipei noastre la nivel naţional, formată din consultanţi şi medici şi în parteneriatele cu principalele instituţii din domeniul medical (CMR, CMDR, Asociaţii medicale).

bt-poza

NOI recunoaştem valoarea medicilor în primul rând în funcţie de criteriile calitative.

Medicii preferă Divizia pentru Medici pentru că NOI ştim cât de limitat este timpul lor.

Pot afla simplu şi rapid detalii referitoare la accesul la finanţare şi alte servicii bancare de la consultanţii diviziei sau vizitând www.diviziapentrumedici.ro